Preotul botoșănean Teodor Ciurariu a anunțat credincioșii că de luni începe postul Sfintelor Paști, considerat cel mai lung și mai aspru de peste an. El susține că prin păstrarea acestui post, creștinii trec printr-o altfel de „campanie de vaccinare”.
„Vaccinul” este bazat pe tehnica iertării și pocăinței, spune părintele.
„Începe cea mai mare campanie de vaccinare organizată de Biserica Ortodoxă ! Începând de luni, timp de șapte săptămâni, în Biserica Ortodoxă se desfășoară cea mai mare „campanie de vaccinare” de la începutul anului și până acum. Este vorba despre Postul Sfintelor Paști, post în care credincioșii infectați de patimi, păcate, tristețe, frică și boală sunt așteptați în toate „centrele de vaccinare” din fiecare parohie sau mănăstire, indiferent de vârstă. „Vaccinul” este bazat pe tehnica iertării și a pocăinței și are în componența sa Însuși Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos.
„Vaccinul” cu Sfintele Taine va fi administrat în două tranșe: primul prin Sfânta Spovedanie iar al doilea, „rapelul”, prin Sfânta Împărtășanie „Vaccinul este produs” de Însuși Iisus Hristos, doctorul sufletelor și al trupurilor, este un „vaccin” sigur, fără reacții adverse și duce în majoritatea cazurilor la mântuirea sufletelor”, spune părintele.
Preotul îi îndeamnă pe credincioși să fie milostivi, buni și să îi ierte pe cei care le-au greșit.