Bebeluşul care s-a născut prematur și a fost diagnosticat cu COVID se află, în continuare, internat la Maternitatea din Suceava. Medicii i-au făcut și al treilea test, după ce primele două au fost pozitive, iar rezultatul este același. Din acest motiv, cadrele medicale din Suceava au cerut efectuarea de noi teste de la mama pozitivă, pentru a identifica sursa infecției și cu ce tulpină sunt infectaţi mama şi copilul.
Băiețelul a fost adus pe lume pe 5 martie de o mămică de 22 de ani, pozitivă COVID. Copilul s-a născut prematur, la 1.270 grame. Conform metodologiei, a fost testat la naştere, fiind dintr-o mamă pozitivă. Primul test a ieşit pozitiv. A fost internat pe Secţia de terapie intensivă a Maternităţii Botoşani. S-a recoltat şi al doilea test, conform metodologiei, şi a ieşit pozitiv