Meteorologii au emis, joi, o avertizare de vreme rea,valabilă între 11 martie, ora 23:00 – 12 martie, ora 18:00. Fenomene vizate: precipitații mixte, depuneri de polei, ninsori la munte, intensificări temporare ale vântului;.Potrivit ANM, în intervalul menționat aria precipitațiilor se va extinde treptat, la început în regiunile vestice, nord-vestice, apoi și în centru și în nord-est. La munte vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, iar în zonele mai joase de relief vor fi precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și trecător ploaie. Pe alocuri se va forma polei.Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunior, cu viteze mai mari în nordul Crișanei, Maramureș, Transilvania, Moldova și Dobrogea, unde local vor fi rafale în general de 50…60 km/h, amplificând senzația de frig.
Joi (11 martie) și vineri (12 martie) vremea va fi deosebit de rece în majoritatea regiunilor, pe alocuri geroasă în noaptea de joi spre vineri (11/12 martie) în sud. Din noaptea de vineri spre sâmbătă (12/13 martie) și pe parcursul zilei de sâmbătă (13 martie) vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, mai ales lapoviță și ninsoare la munte și predominant ploi în zonele joase. Pe alocuri se va depune polei.