Premieră în România! O femeie a născut, pe 9 martie, patru bebeluși. Echipa medicală a Spitalului Clinic de Obstetrică – Ginecologie “Elena Doamna” din Iaşi a rezolvat acest caz, al unei paciente de 37 de ani, gravidă în 34 de săptămâni, cu sarcină cvadruplă.
Pacienta prezenta infecţie cu SARS – CoV- 2, cu trombocitopenie, cât şi defect septal atrial operat în antecedente. Echipa de medici obstetricieni, anestezişti şi neonatologi au extras prin operaţie cezariană 4 copii de sex masculin cu greutăţi între 1400 şi 1800 de grame, care s-au adaptat bine la viaţa extrauterină. Pacienta a evoluat bine din punct de vedere medical, starea ei, în acest moment, fiind una stabilă. Mama a primit cu bucurie venirea pe lume a celor 4 fii, pentru care avea deja pregătite numele.
„Este un caz foarte rar şi ne bucură că este un caz reuşit. Din punct de vedere medical, cazul este unul de literatură de specialitate – sunt foarte puţine cazuri de naşteri de cvadrupleţi din mame cu SARS-CoV-2. În momentul de faţă mama se recuperează după un efort de durată, fiind vorba despre o intervenţie care a durat mai multe ore. Sunt primii copii ai familiei, iar mama îşi pregătise inclusiv numele pentru fiecare. Am putea spune că este o mamă-eroină”, a menționat dr. Gabriel Martinescu, managerul Maternităţii Elena Doamna.