Un șofer din Botoșani s-a ales cu dosar penal și cu o amendă usturătoare după ce a fost tras pe dreapta de polițiști. Oamenii legii au oprit în trafic, pe strada Alexandru Ioan Cuza din orașul Darabani, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani din aceeași localitate. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean.
Conducătorul auto a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge în vedrea stabilirii alcoolemiei.
”De asemenea, din verificări a rezultat faptul că autoturismul nu deține poliță de asigurare obligatorie, motiv pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, iar ca măsura complementară i-au fost reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare”, se arată în informarea IPJ Botoșani.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri.