FOTO & VIDEO! Țigări de peste 91.000 lei, confiscate de polițiștii de frontieră botoșăneni. Contrabandiștii au abandonat coletele și au fugit

Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 7.500 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 91.500 de lei, informează Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.  

Potrivit sursei citate, în noaptea de 8 spre 9 martie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi-Prut împreună cu cei din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de competență.

În jurul orelor 01.05, au fost observate, pe direcţia localităţii de frontieră Crasnaleuca, judeţul Botoşani, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, mai multe persoane care se deplasau dinspre malul râului Prut către interiorul localităţii Crasnaleuca, transportând în spate colete voluminoase. La vederea poliţiştilor de frontieră, profitând de condiţiile meteo şi de întuneric, persoanele au abandonat coletele și s-au îndreptat către interiorul localității”, a precizat Minodora Răcnea. 

La inventarierea bunurilor a rezultat cantitatea de 150.000 de ţigarete (7.500 de pachete), în valoare de 91.500 de lei, cantitate ce a fost ridicată de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor. Polițiștii botoșăneni efectuează cercetări în comun cu autorităţile de frontieră din statul vecin sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *