Cinci bărbați, care chefuiau cu mult alcool, pe Pietonalul Transilvaniei din municipiul Botoșani, au fost amendați de jandarmi, în noaptea de duminică spre luni.
„Cinci bărbați, care în această noapte nu și-au putut justifica prezența pe Pietonalul Transilvaniei din municipiul Botoșani, la o oră la care ar fi trebuit să aibă un motiv serios pentru a părăsi domiciliul, în niciun caz pentru a socializa și a consuma băuturi alcoolice într-un loc public, au fost amendați de jandarmi conform legislației în vigoare”, se precizează într-un comunicat al Jandarmeriei Botoșani.
De asemenea, tot în urma unei acțiuni executate în acest week-end în municipiul Dorohoi pe linia comercializării produselor accizabile, jandarmii au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de contrabandă cu țigări și au ridicat în vederea confiscării 70 de pachete de țigarete de proveniență extracomunitară.
Misiunile executate de jandarmii botoșăneni la sfârșitul săptămânii trecute s-au concretizat în aplicarea a nu mai puțin de 89 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 20000 de lei.