Un fost executor judecătoresc din Botoșani a ajuns la închisoare

executor_judecatorescFostul executor judecătoresc Daniel Popa a fost condamnat, marți, la trei ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost găsit vinovat de delapidare. Popa care a avut biroul de executor judecătoresc la Dorohoi a fost reclamat de Banca Comercială Română că și-ar fi însușit o importantă sumă de bani care ar fi trebui să revină băncii, ca urmare a executării.

Pentru fapta sa, Daniel Popa a primit din partea magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție o pedeapsă de trei ani, însă, pentru că mai avea o condamnare de un an și jumătate de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fostul executor s-a ales cu o pedeapsă contopită de trei ani și jumătate de închisoare în regim de detenție.

Fostul executor a fost obligat, de asemenea, să plătească BCR prejudiciul de  594.778,58 lei.

Botoșăneanul în vârstă de 46 de ani a fost depistat, marți, pe raza localității de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *