Botoșăneni reținuți pentru că furau componente din mașini și le vindeau prin intermediul unei firme. Sume mari confiscate la percheziții

Zece persoane, dintre care trei botoșăneni, au fost reţinute în dosarul instrumentat de poliţiştii din Braşov care vizează o grupare care fura catalizatoare de la autovehicule parcate în municipiul Braşov şi în localităţi limitrofe, bunurile fiind ulterior comercializate către angajaţi ai unei societăţi comerciale cu puncte de lucru în judeţele Bacău, Vrancea şi Botoşani.

Poliţiştii braşoveni, în colaborare cu poliţişti din Bacău, Vrancea, Botoşani şi Suceava, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, au făcut, marţi, 23 de percheziţii domiciliare  în judeţele Braşov, Bacău, Vrancea, Botoşani şi Suceava, la sediile firmei şi la domiciliile suspecţilor.

În urma percheziţiilor fiind ridicate numeroase componente auto, documente contabile, sumele de 43.000 de euro, aproximativ 135.000 de lei şi 3.000 de forinţi, precum şi alte mijloace de probă necesare continuării cercetărilor.

„Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada noiembrie 2020 – martie 2021, mai multe persoane ar fi sustras componente auto (catalizatoare) de la autovehicule parcate în municipiul Braşov şi în localităţi limitrofe acestuia, bunurile fiind ulterior comercializate către angajaţi ai unei societăţi comerciale cu puncte de lucru în judeţele Bacău, Vrancea şi Botoşani”, arată Poliţia judeţeană Braşov.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *