Inspectoratul de Poliție Județean a fost dotat cu o autospecială nouă. Autovehicul a intrat în dotarea IPJ Botoșani pe 25 ianuarie și va fi folosit de polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.
”Este singurul model de acest tip care se află în dotarea instituției”, a precizat Nenișcu.
Poliția Animalelor va deveni funcțională la Botoșani cel mai probabil până la sfârșitul lunii martie. Biroul va avea șase angajați, respectiv trei agenți și doi medici veterinari, posturi deja ocupate în urma unui concurs, dar și un ofițer. Pentru acest post s-a reluat procedura de concurs. Toți cei șase sunt angajați din sursă externă.