Primarul din comuna Roșcani a fost bătut de doi indivizi. Se pare că aceștia au agresat mai multe persoane din sat, iar atunci când edilul a mers să vadă despre ce e vorba a primita același tratament. Bătăușii se află acum în arest preventiv.
Incidentul a avut loc săptămâna trecută, atunci când primarul a fost sunat de mai multe peroane din localitate care au reclamat același lucru, faptul că cei bătăuși fac legea în sat și au bătut mai mulți oameni.
„Miercurea trecută, în jurul orei 16:00, am fost sunat de un consătean, care mi-a povestit că ar fi fost agresat de membrii acestei familii. Din informațiile pe care le dețin, membri ai familiei Pîrvu ar fi oprit pe uliță niște cetățeni care se deplasau cu căruțele, pentru a verifica dacă au lemne și dacă au acte pentru lemnele respective. Nu știu în ce calitate au făcut ei lucrul ăsta, că nu sunt nici polițiști, nici nu lucrează ca pădurari sau pentru Ocolul Silvic. Mă rog, cică de aici ar fi izbucnit scandalul”, a declarat primarul, potrivit biz.ro.
Ulterior edilul a fost sunat de o altă femeie care a spus același lucru, susținând că a fost agrestă. Așa că primarul a mers să vadă despre ce este vorba și să îi liniștească pe cei doi
„Am urcat în mașină și m-am dus acolo, să văd ce se întâmplă. Femeia plângea și spunea că a fost agresată. Când am ajuns acolo, erau vreo cinci membri ai familiei. Eu i-am întrebat ce fac acolo și nu a durat mult până să mă lovească în frunte cu foarfecele de tăiat via. Am căzut la pământ și, ulterior, am fost transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.”, a adăugat primarul din Roșcani.
Cei doi tineri au fost arestați preventiv la Iaș. Magistrații au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile formulată de anchetatori, iar cei doi sunt cercetați pentru că au lovit mai multe persoane, printre care și pe primarul din Roșcani.
„Instanța admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași. Dispune arestarea preventivă a inculpaților Vasilică Pantelimon Pîrvu, cercetat pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe (4 infracțiuni), pe o durată de 30 de zile. Dispune arestarea inculpatului Bogdănel Petru Pîrvu, cercetat pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe (4 infracțiuni), pe o durată de 30 de zile.”, au precizat judecătorii ieșeni.
Sursa: cancan.ro