Un tânăr de 29 de ani din oraşul Flămânzi a ajuns după gratii după ce a încercat să mituiască nişte poliţişti. Constantin Gabriel D. a fost condamnat, luni, la doi ani şi nouă luni de închisoare cu executare într-un dosar de dare de mită.
Sentinţa a fost dictată de Curtea de Apel Suceava şi este definitivă. Din acest motiv, bărbatul a fost ridicat de poliţişti şi încarcerat. El a fost acuzat de faptul că în luna martie 2019 ar fi încercat să ofere mită unor polițiști pentru a nu administra corect probatoriul într-un dosar în care acesta era cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie.
„Tânărul a fost depistat pe raza localității de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către penitenciarul Botoșani în vederea încarcerării”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.
A murit Alexandra, tânăra din Botoșani pentru care zeci de persoane s-au mobilizat să o ajute să supraviețuiască. În vară, ar fi trebuit să fie mireasă