Anchetă a Direcției de Sănătate Publică Botoșani în cazul copilului care a murit în ambulanță. Concluzia preliminară, trimisă Ministerului Sănătății

Direcția de Sănătate Publică Botoșani a finalizat ancheta în cazul copilului de trei ani care a murit în ambulanță, însă concluziile vor fi făcute publice după primirea rezultatului de la medicii legiști.  Directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, medicul Monica Adăscăliței, a declarat că un raport al anchetei la Serviciul Județean de Ambulanță a fost trimis și către Ministerul Sănătății.

”Din punct de vedere al Direcției de Sănătate Publică, noi am făcut ancheta chiar din prima zi, când s-a întâmplat acel caz. Avem o concluzie preliminară, însă așteptăm rezultatul oficial de la medicina legală privind autopsia copilului. Concluzia o vom face publică când vom primi răspunsul de la medicina legală. Echipa DSP s-a deplasat la Ambulanță, s-a luat legătura cu fiecare care a participat la acel caz, dispecerat, coordonare, echipajul care a fost, cel cu asistent și echipajul cu medic. S-au ascultat înregistrările iar concluzia preliminară am înaintat-o către minister”, a declarat directorul DSP, care a precizat că cel mai probabil săptămâna viitoare vor fi prezentate concluziile oficiale după decesul copilașului de trei ani, din Hlipiceni. 

Un nou caz scandalos la Botoșani! Un copil de trei ani și jumătate a murit în ambulanță. Tatăl: L-au luat viu și a ajuns mort

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *