Profesorii botoşăneni au atacat în Instanţă Ministerul Educaţiei, Inspectoratul Şcolar şi Primăria Botoşani

Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Invatamint Botosani
Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Invatamint Botosani

Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani a acţionat în Instanţă Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Inspectoratul Şcolar, Primăria Botoşani, precum şi unităţile de învăţământ, din cauza întârzierilor salariale care au avut loc în luna martie, pentru luna februarie. Circa 1000 de profesori solicită, prin acţiunea intentată de LSI Botoşani ,despăgubiri în instanţă. Liderul LSI Botoşani, Liviu Axinte, a refuzat să precizeze valoarea despăgubirilor, dar a menţionat că acestea sunt cerute din cauza faptului că foarte multe cadre didactice au fost puse în imposibilitatea de a-şi plăti ratele la bănci, dar şi alte datorii ca urmare a neacordării salariului la timp. Mai mult chiar, unii profesori au fost executaţi silit din această cauză. „Această întârziere salarială a pus pe mulţi profesori în imposibilitatea de a-şi onora obligaţiile faţă de bănci şi chiar faţă de Primăria Botoşani. Am avut colegi somaţi cu executarea silită de către Primăria Botoşani pentru că nu şi-au achitat taxele şi impozitele deşi Primăria ştia că nu au fost acordate salariile”, a declarat Liviu Axinte, liderul LSI Botoşani. Acţiunea depusă în Instanţă de cadrele didactice botoşănene are ca prim termen de judecată în luna iunie, însă conducerea LSI va solicita urgentarea judecării procesului, sperând ca primul termen să fie în luna mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *