Dezbatere publică, luni, la Primăria Botoșani, pe regulamentul de gestiune al parcărilor și procedurile aplicabile vehiculelor parcate neregulamentar sau abandonate în municipiu. La întâlnire a fost prezent primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, viceprimarul Bogdan Buhăianu și cei doi consilieri locali USR – Plus. Potrivit edilului municipiului Botoșani, discuțiile au atins mai multe probleme, printre care depunerea anuală a cererilor pentru obținerea unui loc de parcare, ridicarea autoturismelor de pe spațiile concesionate după 3 ore de staționare, atribuirea locurilor pentru autovehicule cu masă maximă de până la 3,5t și 5,2m lungime, participarea la licitație a persoanelor care locuiesc pe o rază de 60 de metri față de zona unde este locul de parcare dorit.
„S-a discutat și despre anularea tuturor rezervărilor și susținerea licitațiilor anuale pentru toate cele aproximativ 9.000 de locuri de parcare din oraș, însă este un obiectiv foarte greu de atins. Să facem asta doar pentru a soluționa situațiile în care persoanele care împart apartamentul și care dețin și două sau mai multe locuri de parcare, mi se pare doar o îngreunare a actului administrativ, în condițiile în care sunt aproximativ 200 de astfel de cazuri identificate în oraș”, a precizat Cosmin Andrei.
În schimb, s-a propus ca, începând de anul viitor, cel de-al doilea sau al treilea loc de parcare deținut de aceeași familie să fie scos la licitație, anual, actualii deținători având și ei posibilitatea de a participa la licitație. De asemenea, o altă modificare vizează atribuirea unui loc de parcare doar pentru autoturismele transport persoane de până la 8 locuri.