Cercetaţi după ce au fost prinşi cu arme de vânătoare şi vânat în portbagajul unei maşini

Un botoşănean şi un sucevean sunt cercetaţi după ce au fost prinşi cu arme de vânătoare şi vânat în portbagajul unei maşini. Poliţiştii i-au depistat pe Dumitru Iulian M de 32 de ani din comuna Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava care avea în portbagajul maşinii cadavrele a doi iepuri de câmp ce prezentau plăgi împuşcate, iar pasager în scaunul dreapta faţă la autoturism pe C. Marius de 35 de ani din comuna Coţuşca, judeţul Botoşani,  asupra căruia s-au găsit un număr de 19 cartuşe de vânătoare calibrul 12.  Cu ocazia examinării autoturismului s-au găsit 47 cartuşe de vânătoare calibrul 12 şi 4 (patru) tuburi cartuş cal 5,6 mm aparţinând suceveanului.

           C. Marius nu figurează şi nici nu a depus documentaţia în vederea înregistrării pentru a deţine şi folosi arme şi muniţii letale, iar Dumitru Iulian M. figurează ca posesor legal de arme, cu permisul de armă eliberat de I.P.J. Suceava. Faţă de cei doi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de “transportul vânatului dobândit sau găsit împuşcat” şi „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”,  urmând a se propune soluţie procedurală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *