Firma care executa lucrările la Vama Racovăţ a rămas fără utilaje, după ce a fost executată silit

Situaţie îngrijorătoare la Vama Racovăţ de la frontiera cu Ucraina. Firma care a câştigat licitaţia pentru executarea lucrării de modernizare a vămii, Instal Design Bacău, a rămas fără utilaje, după ce a fost executată silită. Un executor judecătoresc a ajuns, recent, în vamă, pentru a lua bunurile, astfel încât, rămasă fără utilaje, firma oprit încă o dată lucrările.

Deşi autorităţile au atras atenţia, în mai multe rânduri, asupra neseriozităţii firmei băcăuane, până acum nu s-a întâmplat nimic. Practic, Vama Racovăţ este închisă din primăvarea anului trecut, iar pe 15 martie ar fi trebuit să fie funcţională, însă lucrările sunt departe de a fi finalizate.

„Privim cu deznădejde ce se întâmplă în vamă, dar nu ţine de noi. Am apelat la parlamentari să ne susţină. În ritmul ăsta, nici în vară nu se termină lucrarea„, a declarat primarul de Pomârla, Dumitru Chelariu.

Autorităţile locale susţin că firma, care a fost desemnată să execute lucrarea de Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale de la Iaşi, lucrează cu neprofesionişti.

Firma bacauana Instal Design a cistigat licitatia pentru modernizarea Vamii Racovat, desi, initial, cistigatoare au fost desemnate firmele Top Design si Conrec din Botosani. Licitatia initiala a fost contestata, astfel incit bacauanii au cistigat in cele din urma, adjudecind modernizarea la circa 360.000 de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *