Parteneriat româno-francez la Inspectoratul Şcolar

proiect ISJ Botoşaniperioada 04-09 aprilie 2011, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, se derulează un proiect de tip Job-shadowing, din cadrul acţiunii Mobilităţi individuale de formare continuă, Programul Sectorial Comenius, Programul de Invăţare pe Tot Parcursul Vieţii.

Beneficiarul acestui proiect este Michel Boutonné, inspector şcolar – IEN Toulon Var ASH, departamentul VAR, Académie de Nice, Franţa.

Activitatea de formare prin job-shadowing oferă personalului implicat în educaţia şcolară posibilitatea de a se deplasa în altă ţară europeană, într-o instituţie similară cu cea în care profesează.

Acest tip de activitate presupune observarea modului de organizare şi funcţionare a instituţiei gazdă şi implicarea participantului la stagiu în activităţile ce se desfăşoară în instituţia respectivă.

Cu acest prilej, se realizează un schimb de experienţă şi se facilitează cunoaşterea reciprocă cu efecte în formarea profesională.
Activitatea de formare se desfaşoară conform unui program zilnic stabilit de instituţia gazdă.

Astfel, în această săptămână au fost prevăzute activităţi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Casa Corpului Didactic Botoşani, Grădiniţa nr. 1 Botoşani şi Grădiniţa nr. 10 Dorohoi, Şcolile cu clasele I-VIII nr. 2 şi 3 din Botoşani, precum şi la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2 din Dorohoi şi Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă din Botoşani.

Dintre obiectivele proiectului, enumerăm : cunoaşterea sistemului de învăţământ din România, a metodelor de predare-învăţare-evaluare, a metodelor de integrare a elevilor proveniţi din medii defavorizate / minorităţi etnice, întărirea colaborării în vederea unor viitoare parteneriate transnaţionale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *