Faptul că un copil de 3 ani a fost lăsat să moară în comuna Hlipiceni, județul Botoșani, sub privirile disperate ale părinților, pentru că Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani nu a considerat necesar trimiterea unui medic la acest caz, în care copilul scuipa sânge, este o absurditate pe care nu o mai putem tolera, susține Roxana Țurcanu, liderul ALDE Botoșani, prin intermediul unui comunicat de presă. ! Mamele nu vor să le moară copiii iar noi nu trebuie să fim indiferenți la astfel de situații!
Avem nevoie de oameni capabili pentru gestionare eficientă a instituției la care apelăm cu disperare pentru servicii medicale de urgență, oameni care să se bazeze pe preventie, care să meargă pe scenariul cel mai grav atunci când sunt solicitați de către pacienți, pentru că în asemenea situații, mai ales când este vorba despre copii, orice scenariu este posibil. Să ne gândim cât de fragili sunt copilașii și orice secundă scursă poate fi în defavoarea lor.
„Am și eu un copil de 3 ani și mă pun în situația părinților care apelează cu toată încrederea serviciul medical de urgență și primesc doar o ambulanță cu o asistentă depășită de situație și de gravitatea cazului semnalat. Mă întreb de ce a trebuit să aștepte o oră prima ambulanță pe cea de-a doua prevăzută cu medic? Oare nu s-au gândit că pun în pericol viața copilului prin acea așteptare?”, a spus Roxana Florentina Țurcanu, președintele ALDE Botoșani.
După ce și-au demonstrat „profesionalismul”, reprezentanții SJA Botoșani au declarat în urma acestei tragedii, că în asemenea situații în care acel copilaș respira și avea puls nu era necesar trimiterea unei ambulanțe cu medic. Adică, în opinia lor nu ar fi fost nimic grav daca un copil scuipă sânge și își pierde cunoștința. Dar care mai este rolul medicilor din cadrul SJA, daca nu se duc pentru acordarea primului ajutor la astfel de cazuri?
De precizat este și faptul că pe o singură tură la SJA sunt doar două ambulanțe cu medici, iar în opinia dumnealor ar fi suficiente aceste echipaje pentru toți locuitorii județului Botoșani.
„Ceva mai aberant nu am mai auzit din partea unui cadru medical. Cuprinși de toată nebunia creată pe fondul pandemiei, nu realizăm că ne mor copiii din cauza unui sistem depășit și noi acceptăm asta ? Avem nevoie de suplimentarea numărului de ambulanțe la care să fie și medici, avem nevoie de personal care să se gandească că la fiecare apel prin 112, poate fi cineva drag lui, să considere urgentă fiecare solicitare, pentru că azi poate fi copilul meu sau mâine poate fi copilul tău , în această situație de a avea nevoie de o ambulanță cu medic,” a mai spus Roxana Țurcanu.
Sursa: comunicat ALDE Botoșani