Cazul nou-născutului de numai cinci zile abandonat într-o scară de bloc, în Râmnicu Vâlcea, a şocat o ţară întreagă. Între timp, mama a fost cea care s-a prezentat la Poliţie şi şi-a recunoscut fapta. Povestea bebeluşului abandonat cuprinde detalii halucinante. Mama, de 35 de ani, este o fostă profesoară de la Liceul Economic din Râmnicu Vâlcea, scrie Adevarul.
Mai are acasă doi copii, de 3 şi respectiv 12 ani. Anchetatorii au reuşit să afle, cu dificultate, că naşterea micuţei a avut loc într-o maşină, unde femeia s-a refugiat câteva zile de frica soţului, care nu-şi mai dorea un copil. A născut singură şi după câteva zile de chin a decis să o lase pe micuţă în scara unui bloc.
Au existat o serie de detalii în acest caz care i-au pus pe poliţişti pe piste greşite: de la clema cu care era prins buricul nou-născutei, până la faptul că aceasta nu purta haine, fiind înfăşurată în cârpe. Misterul în mare parte a fost elucidat după ce mama, speriată de vâlva creată din cauza abandonului, a decis să se predea singură la Poliţie.
Mama s-a predat la patru zile după abandon Într-o noapte geroasă de februarie, cu o oră înainte de miezul nopţii, un bebeluş a fost descoperit într-o scară de bloc din Râmnicu Vâlcea. Micuţa s-a trezit când unul dintre locatari, o tânără de 20 de ani, a deschis uşa blocului, cel mai probabil din cauza frigului. A început să plângă, iar plânsul şi prezenţa ei au şocat-o pe locatară. A pus mâna pe telefon şi a sunat la 112.
Cazul a ajuns în atenţia presei locale şi naţionale şi a făcut multă vâlvă. Patru zile mai târziu, o femeie de 35 de ani, extrem de speriată şi bulversată, avea să se prezinte la Poliţia din Râmnicu Vâlcea şi să recunoască faptul că ea este cea care a abandonat bebeluşul.
Imediat au început audierile, iar anchetatorii au aflat, cu mare greutate, din declaraţiile incoerente ale femeii, o mare parte din povestea ei Detaliile care i-au pus pe anchetatori pe alte piste O serie de amănunte le-au dat serioase bătăi de cap poliţiştilor. În primul rând este vorba despre clema cu care era prins buricul micuţei: diferită faţă de cea existentă în maternităţile din Vâlcea, fapt ce i-a determinat pe anchetatori să creadă că fie este vorba despre o femeie care a născut în alt judeţ, fie este vorba despre o naştere acasă, probabil cu cineva care are cunoştinţe minime.
Apoi, faptul că micuţa nu avea nici măcar un element de îmbrăcăminte, modul în care a fost găsită, i-a determinat pe oamenii legii să ia în calcul faptul că persoana care a abandonat bebeluşul are posibilităţi financiare reduse. Chiar şi scaunul-scoică pentru transport auto în care a fost găsit bebeluşul arăta de parcă a fost luat direct din coşul de gunoi, fiind extrem de uzat. Micuţa a fost găsită înfăşurată într-un cearşaf ponosit, iar între picioare, în loc de pampers, avea nişte cârpe.
Fetiţa a avut noroc că nu a îngheţat de frig şi a fost găsită la timp. „Dacă nu intra nimeni în bloc şi rămânea acolo, până dimineaţa, sau mai stătea câteva ore, murea”, susţin surse apropiate anchetei. Zgomotul deschiderii uşii de bloc şi curentul au trezit bebeluşul care a început să plângă. Când a ajuns la spital, medicii au constatat că era în şoc hipotermic, dar şi că înainte de a fi abandonată, mâncase, fapt ce demonstra că nu a fost abandonată de foarte multă vreme. De altfel, anchetatorii au suspectat că, cel mai probabil, cel care o abandonase o supraveghease de undeva din apropiere, din momentul abandonului, până a fost găsită. Tot personalul medical a mai constatat că micuţa nu avea vaccinurile făcute, fapt ce i-a determinat pe oamenii legii să tragă concluzia că aceasta nu se născuse într-o unitate medicală. Scara de bloc în care a fost abandonat nou-născutul se află într-o zonă destul de ferită, oarecum mărginaşă, a oraşului, aproape de râul Olt.
Citeste mai mult: adev.ro/qoo3wp