Scene de coșmar pentru un taximetrist din Botoșani. Un client de-al său a intrat în comă

Un taximetrist din Botoşani a trăit clipe de coșmar, după ce, în timpul unei curse, un client de -al său a intrat în comă. S-a întâmplat vineri în  municipiul Botoșani, când clientul, un bărbat în vârstă de 53 de ani, a urcat în autoturismul autorizat să execute curse în regim de taxi și a cerut să fie transportat până în zona Gării.

La finalul cursei, taximetristul se aștepta ca pasagerul să îi plătească și să coboare, însă acesta era inconștient. El a sunat la 112, iar la fața locului au ajuns două ambuțanțe. Botoșăneanul a fost preluat de urgență și dus la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati, unde a fost diagnosticat cu o hipo-glicemie.

Viaţa îi era într-un pericol iminent dacă nu se intervenea de urgenţă. A fost aplicat tratamentul specific chiar în taxi, după care pacientul a fost preluat în ambulanţă, stabilizat şi transportat la Urgenţe”, a declarat medicul Cristian Simionescu de la Ambulanță.

Bărbatul a fost externat din spital la câteva ore după internare.

 

Un bărbat din Botoșani a încălcat ordinul de protecție și și-a bătut și înjunghiat soția. A fost reținut de polițiști

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *