Jandarmii botoșăneni au salvat un bătrân căruia i se făcuse rău. Apelul a venit din partea unui subofițer jandarm în rezervă, care a cerut ajutorul pentru vecinul său, în vârstă de 87 de ani, care nu mai era cooperant.
”Jandarmul i-a rugat pe colegii din cadrul Grupei de Supraveghere și Intervenție Jandarmi Săveni, care se aflau în serviciu, să se deplaseze la adresa vecinului și să ia legătura cu soția acestuia. Echipajul de jandarmi a ajuns în câteva minute și, după ce a evaluat rapid situația, a solicitat intervenția unei ambulanțe pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi.
După sosirea ambulanței, jandarmii au ajutat la coborârea bărbatului de la etajul trei în vederea transportării la spital.