Situație mai puțin obișnuită în județul Botoșani. Un bărbat de 30 de ani, care trebuia să stea în carantină, a sunat singur la 112 și a anunțat polițiștii că este la domiciliul unei rude și are neînțelegeri cu aceasta. S-a întâmplat luni, când bărbatul, din orașul Flămânzi, a solicitat intervenția polițiștilor după conflictul cu rudele sale, iar oamenii legii au constatat că acesta nu trebuia să iasă din casă.
”Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că acesta figura în baza de date cu mențiunea „carantină la domiciliu” din data de 7 februarie., acesta fiind si motivul conflictului dintre cei doi”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean. Barbatul a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 2.000 de lei și i s-a pus in vedere să respecte prevederile legale pana la expirarea măsurii carantinei.