Doi bătrâni din localitatea Leorda au trăit, vineri, clipe de groază. Cei doi și-au descoperit fiul mort în casă.
Bătrânii și fiul lor locuiau în aceeași gospodărie, însă în spații diferite. Vineri, cei doi părinți în vârstă au constatat că fiul lor de 44 de ani nu mai iese din casa în care stătea, iar acest lucru le-a atras atenția.
S-au dus la ușa acestuia, au strigat, au bătut, după care au intrat în cameră, L-au găsit pe fiu căzut pe pardoseală, fără suflare. Au sunat imediat la 112, iar poliția și ambulanța au ajuns la fața locului, însă, din păcate, botoșăneanul nu a mai putut fi salvat.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz. Ei așteaptă ca medicii legiști să se pronunțe cu privire la cauza decesului.