Doi botoșăneni au fost sancționați contravențional de către jandarmi, în cursul zilei de miercuri, pentru nerespectarea carantinei la domiciliu după ce au revenit din afara țării, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi.
”În urma verificărilor efectuate în baza de date privind evidența persoanelor, după ce au fost depistați plimbându-se prin municipiul Botoșani fără mască de protecție, jandarmii au descoperit că aceștia nu aveau voie să părăsească adresa declarată pentru o perioadă de 14 zile de la revenirea din străinătate”, a precizat Izotov.
Dacă în cazul unuia dintre contravenienți cuantumul amenzii a fost de 750 de lei, fiind redus la jumătate din minim deoarece este minor, valoarea amenzii stabilite pentru cea de-a doua persoană a fost de 1500 de lei, a mai spus sursa citată.