FOTO! Județul Botoșani are un nou administrator public. Pe cine a numit Doina Federovici în funcție

Județul Botoșani are, de miercuri, un nou administrator public. Este vorba de Cristian Nistor, care a fost numit pe această funcție prin dispoziția președintelui Consiliului Județean, Doina Federovici.

Cristian Nistor este și consilier județean PSD, are 44 de ani și vine din domeniul privat.

Alegerea domnului Cristian Nistor s-a făcut în urma unor lungi analize, în care am ținut cont de mai multe criterii de performanță. Domnia sa, ca manager al Grupului de Acțiune Locală Valea Bașeului de Sus, a demonstrat în toată această perioadă că este un foarte bun profesionist. De altfel, principalul său obiectiv va fi acela ca împreună cu specialiștii din cadrul Direcției de Dezvoltare Promovare a Consiliului Județean să identifice axele de finanțare, să scrie proiecte și să atragă fonduri europene, pentru a dezvolta într-un ritm accelerat județul Botoșani”, a precizat Doina Federovici.

 

 

One thought on “FOTO! Județul Botoșani are un nou administrator public. Pe cine a numit Doina Federovici în funcție

  1. Fratilor am innebunit rau de tot. sa pui un lup paznic la oi. asta avea o firma de securitate. fura statul roman cu sacu. e un evazionist. cum plm ii gasiti, da bani la partid? fura in contu dumneavoastra? hoti la hoti trag.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *