Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a declarat luni, într-o conferință de presă, că este imperioasă intervenția la rețeaua electrică de la Secția de Infecțioase a Spitalului Județean, pentru a nu se ajunge în situația Spitalului de la Piatra Neamț și a Spitalului de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din București. Reprezentantul Guvernului în teritoriu spune că se dorește înlocuirea instalațiilor electrice de la Secția Infecțioase, pentru o mai bună siguranță în funcționare. Potrivit acestuia, instalațiile sunt proiectate în anii 70 și că nu fac față pandemiei.
”Acolo este o problemă. Ni s-a comunicat faptul că există o licitație în desfășurare vizavi de înlocuirea a tot ce înseamnă instalației electrice și înlocuirea prizelor de alimentare. Instalația nu are cum să suporte un număr atât de mare de concentratoare. (…) Este foarte imperioasă intervenția la Secția Infecțioase pentru că, dacă în orice moment cade o piesă de alimentare, avem o problemă pentru că nu mai putem furniza oxigenul bolnavului”, a precizat Nechifor.
Prefectul a declarat că are sesizări cum că în spitalele din Botoșani se folosesc și aeroterme pentru încălzirea saloanelor.
El a precizat totodată că în cazul în care spitalele din județul Botoșani nu vor prezenta siguranță în funcționarea, se are în vedere inclusiv suspendarea temporară a activității acestora. Nechifor va cere Inspectoratului pentru Situații de Urgență noi controale și instructaje cu cadrele medicale vizavi de ceea ce înseamnă operarea cu oxigen.