În ultimele 24 de ore polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Potrivit sursei citate, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.
Astfel, s-au derulat atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2 și au fost verificate 44 de obiective și 67 de mijloace de transport în comun.
”Pentru neregulile constatate au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale in valoare de peste 7.000 de lei. Dintre acestea, 29 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau masca de protecție in locurile in care era obligatoriu. Suntem, de asemenea, prezenți și in localitatea Havârna, unde este instituită carantina, pentru verificarea masurilor impuse de către autorități.”, a precizat Nenișcu.