Medicii și asistentele care lucrează în sistemul de educație detașați în ultimele luni în call-center-uri vor fi nevoiți să revină în școli, pentru a face triajul epidemiologic.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că și așa școlile nu vor reuși să facă față unui număr mare de elevi care trebuie testați înainte să intre la ore.
Elevii care se întorc la școală vor fi testați la intrarea în clasă de către medicii școlari. Asta la oraș. Pentru că în mediul rural nu se știe exact cum se va face triajul epidemiologic, în condițiile în care nu prea există personal medical.
Oficialii din educație spun că verificarea copiilor ar putea să cadă, cel mai probabil, în sarcina medicilor de familie.
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației Naționale: ”Va trebui să precizeze tot ordinul comun MEC- MS și în ce măsură acea testare rapidă se poate face. Eu, din domeniul educației, pot să vă spun că avem în mod normal puțin peste 500 de angajați cu competențe medicale, dintre care doar 113 sunt medici și 268 sunt asistenți medicali. Și tot acest personal este detașat la DSP. Dacă va începe școala, va trebui să se întoarcă în școli”.
La nivel național peste 2.800.000 de elevi din 7.000 de școli ar putea reveni în bănci la începutul lunii februarie. O problemă încă neelucidată rămâne calendarul de recuperare a orelor, care se adresează în special celor care au lacune în urma predării online.
30 de milioane de euro pentru programul de recuperare
Nu se știe deocamdată numărul celor care vor recupera materia și nici cel al orelor pe care trebuie să le țină profesorii în fiecare unitate de învățământ.
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației Naționale: ”Numărul maxim al săptămânilor este de 16, pachetul săptămânal mediu este de 5 ore pe săptămână, diferențele de cinci ore în plus sau în minus, pe săptămână, pot fi stabilite doar la nivelul școlii, doar de către profesori, după o evaluare a stadiului în care se găsesc elevii”.
Oficialii Ministerului Educației spun că se ia în calcul ca orele suplimentare să aibă loc numai de luni până vineri, după terminarea programului. Și nu mai mult de patru ori pe săptămână.
Pentru acest program de recuperare ar putea fi acordate 30 de milioane de euro. Banii erau destinați inițial programului pilot ”Școală după școală”, care nu s-a mai derulat din cauza pandemiei.
În acest moment, Ministerul Educației a stabilit doar schema prin care se poate face plata profesorilor care vor ține cursurile de recuperare a orelor.
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației Naționale: ”Resursele financiare prin acest program acoperă, la tariful orar unic de 100 de lei pe oră, tarif brut, un număr de 2,4 milioane de ore remediale”.
Teoretic, școala începe pe 8 februarie.
Sursa: Stirile ProTV