Un amant a fost prins în timp ce ieșea din locuința femeii căsătorite și s-a ales cu o bătaie zdravănă. Bărbatul de 42 de ani din Dorolea- Bistrița Năsăud a fost în vizită la amanta sa, în localitatea Visuia.
Potrivit polițiștilor, la 28 ianuarie a.c., a fost solicitată intervenția polițiștilor Secției 3 Poliție Rurală Lechința, în localitatea Visuia, de către un bărbat de 42 de ani, din Dorolea, care ar fi fost agresat. Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că bărbatul ar fi fost în vizită la o femeie, în localitatea Visuia.
Ulterior, soțul acesteia, un bărbat de 45 de ani, însoțit de un alt bărbat, de 35 de ani și de un tânăr, de 22 de ani, ambii din Arcalia, l-ar fi agresat pe bărbatul de 42 de ani. L-ar fi fost introdus fără voia sa într-un autoturism și transportat aproximativ 5 km, fiind agresat din nou, deposedat de telefonul mobil și abandonat. În urma cercetărilor întreprinse de polițiști, la scurt timp au fost prinse persoanele bănuite de comiterea faptelor.
Cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, față de aceștia vor fi formulate propuneri de arestare preventivă. Cercetările continuă de polițistii Sectiei 3 Poliție Rurală Lechința din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, lipsire de libertate în mod ilegal și tâlhărie.