În satele din judeţul Botoşani, pandemia a dat bătăi de cap localnicilor, mai ales celor din comunele apropiate zonelor urbane sau din cele în care mulţi localnici s-au întors din străinătate. În multe primării de comune au fost adevărat focare, mai ales în toamna anului trecut, scrie Adevarul.ro.
Cu toate acestea, o bună parte a ţăranilor din Botoşani nu par foarte impresionaţi de COVID-19, în condiţiile în care majoritatea au trecut uşor peste boală. De altfel, o bună parte a sătenilor nici nu se gândesc să se vaccineze.
Aceeaşi atitudine o au chiar şi autorităţile locale, în condiţiile în care există primării unde abia dacă unul sau doi angajaţi s-au înscris pe listele trimise Prefecturii cu intenţia de imunizare. Într-o comună renumită pentru culturile sale de usturoi, oamenii cred că leguma pe care o cultivă de câteva sute de ani are efecte magice în faţa oricărui virus şi o consideră ca pe un antibiotic natural.
Aflată la 23 de kilometri de municipiul Botoşani, comuna Copălău este renumită pentru culturile sale de usturoi, devenit deja un brand românesc unicat şi cultivat în zonă de cel puţin 300 de ani. Oamenii de aici se simt protejaţi de această legumă – condiment şi spun că datorită ei au o sănătate de fier. Sunt convinşi că nici măcar coronavirusul nu-i atinge dacă mănâncă zilnic usturoiul lor de Copălău.
„La orice boală îi dă în cap. Un om de la Copălău, sănătos, care consumă usturoi de ăsta, nu se îmbolnăveşte de aşa ceva. Tatăl meu a trăit 90 şi ceva de ani. O mâncat slănină până o murit şi două căciulii de usturoi la fiecare masă. Nu o ştiut ce-i aceea boală. Era mai înalt şi mai gros ca mine”, spune convins Constantin Bălăucă, un cultivator de usturoi.
Alt sătean renumit pentru culturile sale de usturoi dezvăluie chiar şi cantitatea ideală de usturoi ce trebuie consumată pentru a ţine virusurile la distanţă.
„Este bun la orice boală. La răceală nu mai zic! Poate să te apere şi de COVID-19. Eu mănânc usturoi şi nu am nimic. Important este să mănânci în fiecare zi. Bagi două căciulii de usturoi la zi şi fug viruşii şi microbii de tine”, mărturiseşte Neculai Dulgheriu.
Aşa explică unii localnici faptul că au avut puţine cazuri de COVID în comună, doar la Primărie fiind un mic focar în rândul funcţionarilor.
„Noi suntem imunizaţi”
De altfel, nici funcţionarii de la Primărie nu se dau în vânt după vaccinare. La Copălău, o singură persoană doreşte să se imunizeze. La Conceşti, în nordul judeţului, dintre cei 31 de angajaţi doar unul şi-a dorit vaccinarea, în timp ce la Prăjeni doar doi funcţionari dintre cei 27 sunt dispuşi să se imunizeze. În comuna Broscăuţi, niciun angajat nu se vaccinează, nici măcar primarul. Acesta spune că nici nu ar mai avea rost pentru că aproape toţi angajaţii au avut COVID-19 în toamna anului trecut.
„Noi am avut focar în interiorul Primăriei, aşa că avem anticorpii formaţi”, spune primarul Costel Agheorghiţoaei.
două pe zi si unul de ,,extract de pruna” si e mai bun ca arn-m ul