Inconștiență maximă din partea unei tinere din județul Botoșani, care a născut acasă, nefiind supravegheată de vreun cadru medical.
Evenimentul a avut loc marți noapte, când tânara de 23 de ani, din localitatea Sarafinești, a intrat în travaliu și a refuzat să meargă la spital, pe motiv că soțul ei nu este acasă și că nu vrea să plece la spital fără el.
Femeia a născut singură, în pat, ulterior fiind ajutată de mama soacră. La două ore după naștere, când a văzut că starea băiețelului, născut la termen cu o greutate de 3100 de grame, era gravă, socrul tinerei a sunat la 112 și a cerut sprijinul cadrelor medicale.
Copilul a fost preluat în hipotermie, formă severă. Cadrele medicale de la Maternitatea Botoșani fac eforturi pentru a salva viața bebelușului.