Post de director scos la concurs de Consiliul Județean

Consiliul Județean Botoșani organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de conducere, vacante, de director, grad II, din cadrul Unității de Asistență Medico-Sociale Săveni.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: studii universitare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă (anterior ciclurilor Bologna), întruna din ramurile de știință: științe juridice, științe economice, medicină, medicină dentară sau farmacie sau studii universitare de licență (ciclul I Bologna) și master (ciclul II Bologna) absolvite cu diplomă, întruna din ramurile de știință: științe juridice, științe economice, medicină, medicină dentară sau farmacie. Vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției contractuale de conducere – minimum 4 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor: 09 februarie 2021, ora 16.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor; 18 februarie 2021, ora 10:00: proba scrisă; 24 februarie 2021, ora 10:00: proba interviu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *