Atenție! Interdicții impuse, de joi, populației din Havârna. Care sunt condițiile care permit intrarea sau ieșirea din localitate!

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență instituie, de joi, carantina în localitatea Havârna, iar populația de aici pierde anumite drepturi de circulație. Se impun restrciții la ieșirea din casă, dar și la intrarea sau ieșirea din localitate.

Potrivit hotărârii CJSU, de joi, de la ora 21.00, se instituie următoarele măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează localitatea Havârna:

1. Identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reşedinţa ori adresa declarată în localitatea Havârna şi introducerea acestora în bazele de date dedicate.

2. Limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri.

3. În intervalul orar 05.00 – 23.00, în interiorul localității Havârna, se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/ gospodăriei, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă, gospodărie şi
locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale, pentru persoanele cu vârsta peste 65 ani în intervalul orar 10.00 – 14.00, iar pentru persoanele cu vârsta sub 65 ani, în intervalele orare 06.00 – 10.00, respectiv 14.00 – 20.00;
c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici
realizată de la distanţă;

d) deplasările scurte în apropierea locuinţei/ gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
e) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
g) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;
h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse
agroalimentare;
i) îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate;
j) participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
k) pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor;
l) eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi prevăzute de lege;
m) alte motive justificative precum: îngrijirea / însoţirea copiilor / membrilor de familie, îngrijirea unei rude / afin sau persoană aflată în întreţinere, asistenţă persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;
n) participarea la activităţi religioase;
o) deplasări ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al
căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei.
p) deplasări ale persoanelor pentru administrare de vaccin împotriva SARS –COV – 2.


4. În intervalul orar 23.00 – 05.00, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/ gospodăriei este permisă numai în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină, deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă; : îngrijirea / însoţirea copiilor / membrilor de familie, îngrijirea unei rude.

5. În și din Havârna, este permisă intrarea/ieşirea pentru:
a) Transportul de marfă indiferent de natura acesteia, al materiilor prime şi
resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în localitatea carantinată, precum şi pentru aprovizionarea populaţiei;
b) Persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitare, veterinare, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice, a asistenţei şi protecţiei sociale judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, comerţ şi administraţie publică, comunicaţiilor şi transporturilor;
c) Persoanele care locuiesc în zona carantinată şi desfăşoară activitatea
profesională în afara zonei carantinate;
d) Persoanele care realizează activităţi agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
e) Deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea
copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie;
f) Deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici
realizată de la distanţă;
g) Urgenţe medicale

 

Primarul comunei Havârna: Îmi pare rău că nu s-a carantinat mai înainte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *