Un copil de nouă ani a fost luat cu salvarea după ce a fost bătut crunt de iubitul mamei. Totul s-a petrecut într-o comună din județul Vâlcea. Culmea, în femeia a spus că băieţelul s-a lovit singur.
„Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la o faptă de violență în familie, după ce o femeie din comuna Bărbătești a solicitat o ambulanță pentru fiul ei de 9 ani, despre care a declarat că s-a autoaccidentat. Din cercetările efectuate polițiștii au stabilit că fiul de 9 ani al femeii, ar fi fost agresați fizic de către concubinul acesteia, un bărbat de 31 de ani, rezultând rănirea acestuia” spun polițiștii.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.