Veronica Druțu, Rodica cum îi spuneau prietenii, o botoșăneancă cu o carieră de peste 20 de ani în saloanele de înfrumusețare, s-a stins din viață, marți, după ce a fost învinsă de o boală cruntă.
În urmă cu doi ani aceasta a aflat că are cancer, iar de atunci a luptat în fiecare zi cu speranța că va învinge pentru ea, pentru familia sa, pentru cei doi băieți ai săi, pentru cariera pe care și-a făcut atâta timp. Din păcate, eforturile sale și ale medicilor au fost zadarnice.
Aceasta va fi depusă la Biserica Rosetti în decursul zilei de mâine, iar sâmbătă va fi înmormântată în satul natal, Sarafinești.
Avea 52 de ani.
„Lucra foarte bine. Avea multe cliente. Pentru mine ea va rămâne mereu în sufletul meu! A fost colega mea, prietena mea care mereu mă ajuta cu un sfat, cu o vorbă dulce. Am mâncat aceeași pâine 12 ani”, ne-a mărturisit Elena Vasiliu, prietena sa.