Descoperire mai puțin obișnuită la Stâncești, comuna Mihai Eminescu, unde un bărbat a găsit, luni, un element de muniție printre pietrișul folosit la amenajarea unui podeț.
Solicitați să intervină, pirotehnicienii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani au constatat că este vorba de un proiectil perforant, calibru 47 milimetri, rămas neexplodat din timpul conflictelor militare, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
”Misiunea a prezentat un risc crescut întrucât elementul de muniție era în perfectă stare de funcționare. Muniția a fost ridicată și transportată în poligonul militar de la Copălău în vederea distrugerii la o dată ulterioară”, a precizat Dorina Lupu.
Pirotehnicienii botoşăneni reamintesc cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi și să anunţe ISU sau Poliţia prin telefonul de urgenţă 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.