Satul din Botoșani care a luat numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul Micii Uniri de la 24 Ianuarie 1859

Satul Cuza Vodă din comuna Viișoara este singura localitate din județul care amintește de numele domnitorului român Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul Micii Uniri de la 24 Ianuarie 1859.

Satul Cuza Vodă s-a înființat în urma împroprietăririi însurățeilor din anul 1882, în baza Legii rurale a lui Alexandru Ioan Cuza, din anul 1864. În semn de recunoștință față de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, locuitorii au denumit așezarea Cuza Vodă.

Împroprietărirea s-a făcut în moșia Păltiniș, pe partea numită Dealul Ciorbenilor.

Satul cu numele Cuza Vodă este menționat pentru prima dată documentar, la 15 decembrie 1898, când pământul rezervat pentru școala și biserica din sat, câte cinci hectare pentru fiecare instituție, este arendat pentru o perioadă de cinci ani lui Ioan Ștefan Ciopron. În documentele oficiale, satul Cuza Vodă este menționat în anul 1908, în comuna Păltinișul.

În 1912, satul Cuza Vodă din comuna Bivolul avea 98 case locuite de 98 familii cu 240 bărbați și 214 femei.

În prezent, satul Cuza Vodă are o populație de peste 550 de locuitori. Comuna Viișoara este condusă acum de primarul Laurențiu Rîmbu, aflat la primul mandat. De altfel, el este cel care a furnizat aceste informații legate de istoria satului Cuza Vodă.

Denumirea satului amintește numele primului domnitor al Principatelor Române Unite, cel care a promulgat Legea rurală din 1864 prin care clăcașii au fost împroprietăriți.

Sub domnia lui Cuza s-au pus bazele statului român unitar modern, iar unirea dintre Moldova și Țara Românească, la data de 24 ianuarie 1859, au determinat un proces ireversibil – recunoașterea la nivel internațional a unui singur stat: România.

 

FOTO! Mica Unire, sărbătorită în cadru restrâns de autoritățile botoșănene

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *