Hamidou Keyta a avut o formă sportivă excelentă în prima parte a sezonului, iar în ultimele zile a fost aproape de plecarea de la FC Botoșani. Mijlocașul de bandă francez ajunsese la un acord pentru plecarea în Turcia, la Goztepe. Mai mult, Valeriu Iftime, patronul clubului din Botoșani, acceptase oferta formației din Super Lig, în valoare de 150.000 de euro, iar totul părea rezolvat. Totuși, transferul a picat în ultimele ore.
Valeriu Iftime a explicat că, deși totul era aproape rezolvat, plecarea lui Hamidou Keyta la Goztepe a căzut pentru că echipa din Turcia a schimbat în ultimele zile conducerea tehnică, Unal Karaman înlocuindu-l pe Ilhan Palut, iar noul antrenor nu l-a dorit pe mijlocaș.
”Din câte știu a picat, acum două zile era făcut, totul era semnat. Am făcut documentele, i-am dat drumu să plece, dar a picat. Au sunat tot felul de turci, am dat toate actele și era făcut, dar a picat pentru că am înțeles că au schimbat antrenorul și nu-l mai vor”, a declarat Valeriu Iftime, pentru Digi Sport.
Hamidou Keyta a forțat, în urmă cu 11 zile, plecarea de la FC Botoșani. Mijlocașul francez chiar a părăsit cantonamentul echipei dinaintea jocului cu FC Argeș pentru a fi lăsat să se transfere. Chiar dacă a fost deranjat atunci de comportamentul lui Keyta, Valeriu Iftime a revenit la sentimente mai bune și a transmis că jucătorul va face parte în continuare din lotul lui Marius Croitoru.
”El s-a antrenat cu echipa acum, dacă nu a mai plecat. A revenit la antrenamente, l-am sancționat, adică am aplicat regulamentele. Mă bucur că a rămas până la urmă, el s-a antrenat, a greșit atunci când a plecat din cantonament, dar mai greșesc și ei”, a transmis Valeriu Iftime.
Hamidou Keyta, al treilea cel mai bun marcator din Liga 1, cu nouă reușite în 14 jocuri, a absentat de la ultimele două partide ale celor de la Botoșani, 0-1 cu FC Argeș și 1-0 cu Poli Iași, dar, cum transferul la Goztepe a picat, ar putea reapărea în lotul lui Marius Croitoru la meciul cu Dinamo, programat duminică, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1.
Sursa: Digi sport