Directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, medicul Monica Adăscăliței, a cerut cetățenilor din comuna Havârna să colaboreze cu autoritățile sanitare și să se testeze COVID. Adăscăliței spune că sunt mulți localnici simptomatici care au refuzat testarea, iar boala va evolua, având în vedere că focarele sunt în familii.
Potrivit directorului DSP Botoșani, joi seară a fost direcționată o ambulanță, la solicitare, pentru un copil cu febră, însă părinții au refuzat și testarea copilului și transportul acestuia la spital.
”Sunt foarte mulți simptomatici care refuză să se testeze. A ajuns ambulanța în comună la solicitare pentru un copil cu temperatură, familia a refuzat și testarea copilului și transportul. Familia, la fel, simptomatică. Din anchetele epidemiologice reiese că este un focar destul de mare în comună. În zile următoare, dacă dezvoltă simptome, vor fi obligați să ajungă la spital. Nu pot jongla”, a precizat Monica Adăscăliței, care i-a cerut primăriței comunei Havârna să-i convingă pe cetățeni să colaboreze cu cadrele medicale.
În comuna Havârna sunt 33 de persoane depistate pozitiv COVID, iar rata de infectare este de 7,66 la mia de locuitori Autoritățile sanitare au anunțat și decese în comună pe seama noului coronavirus.