Şoselele catastrofale din judeţul Botoşani îi duc la exasperare pe şoferi. Aceştia se plâng că lucrurile au ajuns prea departe, în condiţiile în care îşi distrug efectiv maşinile în gropile de pe drumuri. Se gândesc să dea în judecată autorităţile locale şi statul român.
Calitatea drumurilor din judeţul Botoşani a stârnit din nou revolta şoferilor botoşăneni. De aproape un deceniu se protestează pentru drumuri mai bune în judeţ, inclusiv prin marşuri şi proteste în faţa Prefecturii. De această dată, şoferii şi-au exprimat nemulţumirea pe reţele sociale în timp ce alţii se gândesc să se ducă direct în instanţă. Principala nemulţumire este calitatea drumului Botoşani-Târgu Frumos, cel care leagă de fapt Botoşaniul de restul ţării.
Totodată, şoferii au prezentat şi situaţii halucinante cu gropi lăsate descoperite pe străzi din municipiul Botoşani sau linii de tramvai care pot tăia oricând cauciucurile.
”Mulţumesc autorităţilor”
Drumul Botoşani-Târgu Frumos este unul dintre cele mai tranzitate drumuri naţionale din nordul Moldovei. Cu toate acestea cel puţin porţiunea de la Botoşani la Hârlău este una dintre cele mai proaste şosele din ţară. Gropile din zona Buda-Copălău dau coşmaruri şoferilor. Unul dintre aceştia s-a plâns pe reţelele sociale că a rămas fără jante şi cauciucuri după un drum prin această zonă.
„Mulţumesc autorităţilor din Botoşani pentru drumurile care sunt. Am două jante fărmate şi două cauciucuri sparte pe drumul Copălău-Botoşani în gropile de la Buda, în curbă”, a postat botoşăneanul într-un grup dedicat şoferilor. Botoşăneanul a fost susţinut şi de alţi şoferi care spun că au păţit la fel pe drumurile pline de gropi din zonă.
”Plătim taxe degeaba. Nu fac nimic.”, a precizat un alt şofer. Alţi botoşăneni care sunt nevoiţi să circule des către Iaşi spun că s-au săturat să-şi distrugă maşinile. ”Nici nu ştiu cum să mai merg. Din groapă în groapă mergi. Dacă nu faci pană, eu care sunt nevoit să merg des la Iaşi, merg aproape lunar la mecanic. Este crimă.”, spune botoşăneanul. Mai mult decât atât, şoferul spun că se gândeşte să dea în judecată statul român. ” Mă gândesc serios să-i acţionez în instanţă. Am strânse facturi de la reparaţie. Şi merg cu ei la judecată. Bine că pe mine mă amendează dacă nu am rovinietă”, adaugă botoşăneanul.
Gropi lăsate descoperite de două luni
Totodată, mulţi şoferi botoşăneni sunt revoltaţi de şinele de tramvai rămase pe străzile din municipiul Botoşani. De câteva luni, tramvaiele au fost înlocuite cu autobuze. Tramvaiele aveau o vechime considerabilă şi deja reprezentau un pericol în trafic. Au rămas însă şinele vechi, majoritatea într-o stare precară. De multe ori, se desprind bucăţi de metal care pot duce la avarierea gravă a autorismelor şi cel mai frecvent la tăierea cauciucurilor. ”Este jale, te trezeşti uneori cu o bucată de fier în faţă. Poate unii mai slabi de îngeri virează şi intră în celălalt pe contrasens. Este un real pericol”, spune un şofer botoşănean.
Reprezentanţii Primăriei au accesat fonduri europene pentru reabilitarea căii de rulare şi achiziţia de tramvaie noi, dar până la începerea şi finalizarea lucrărilor şoferii se simt puşi în pericol de bucăţile desprinse din vechea cale de rulare.
Pe lângă şinele de tramvai, sunt botoşăneni care au semnalat prezenţa unor gropi în asfalt pe strada Barbu Lăzăreanu. Un locatar a mărturisit că acele gropi, în care poate intra o maşină, aproape cu totul, mai ales pe timpul nopţii sunt lăsate descoperite de aproape două luni. ”Nu se mai pune problema dacă vor fi acoperite cu zăpadă. Este un pericol major pentru toti!”, a precizat un şofer botoşănean.
Sursa: adevarul