Rețeaua de gaz s-ar putea extinde în mai multe comune din județul Botoșani. Vezi care!

Rețeaua de gaz s-ar putea extinde în mai multe comune din județul Botoșani. Vicepreședintele Consiliului Județean, Bogdan Dăscălescu, împreună cu președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ”Valea Prutului Fr Nord”, Relu Târzioru, au participat la o discuție cu reprezentnații Transgaz privind proiectul de extindere a rețelei pe traseul Botoșani-Săveni-Darabani.

Magistrala de gaz ar urma să străbată 28 de comune din județul Botoșani.

Transgaz dorește să finanțeze lucrarea la magistrală în cadrul unui proiect mare, sincronizat cu rețelele din interiorul localităților, pentru a nu repeta erorile din proiectul Hârlău-Bucecea. Componenta de rețele din interiorul localităților, conform legislației, revine fiecărei administrații locale (comună, oraș). Acestea trebuie să înceapă cât mai repede redactarea și depunerea de proiecte pentru fonduri europene pe acest capitol. În cel mai scurt timp va trebui să informăm Transgaz cu privire la nivelul de cerere din partea localităților și a consumatorilor finali. Mai exact, cât de mulți consumatori (locuințe, instituții) doresc să se racordeze la rețeaua de gaze naturale. Este nevoie de această informație esențială pentru documentația tehnico-economică care va sta la baza proiectului propriu-zis”, a declarat Bogdan Dăscălescu, vicepreședintele Consiliului Județean.

Potrivit acestuia, în următoarele două săptămâni va avea loc o sedință cu membrii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Valea Prutului Fr Nord” de pe traseul viitoarei magistrale de gaze. Este vorba despre primarii din localitățile Adășeni, Avrămeni, Concești, Cordăreni, Coțușca, Cristinești, Darabani, Drăgușeni, Gorbănești, Hănești, Hudești, Manoleasa, Mihălășeni, Mileanca, Mitoc, Păltiniș, Rădăuți Prut, Ripiceni, Săveni, Stăuceni, Știubieni, Suharău, Ungureni, Unțeni, Viișoara, Vlăsinești și Vorniceni.

Îi rog pe primari încă de pe acum să ia demersul foarte în serios, să identificăm viitorii abonați, pentru că ar putea fi ultima noastră șansă să dezvoltăm un asemenea proiect. Personal, îmi ofer tot sprijinul și toate cunoștințele primăriilor care doresc să depună proiecte, astfel încât acestea să fie făcute foarte repede și foarte bine”, a mai spus Bogdan Dăscălescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *