Pensii 2021. Odată cu anunțul autorităților privind creșterile salariale, se vor majora proporțional și contribuțiile lunare ale angajaților din România.
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) informează că toate veniturile asigurate înscrise în contractele de asigurare socială al căror nivel se situează sub nivelul salariului minim se vor modifica, prin notificarea asiguratului.
Începând cu data de 13 ianuarie 2021, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială este de 2.300 lei.
Potrivit unui comunicat al CNPP, începând cu data de 13 ianuarie 2021, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 2.300 lei. În cazul asiguraţilor care au încheiat contracte de asigurare socială conform Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, dar nu mai puţin decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
Astfel, dat fiind faptul că, potrivit legii, contribuția pentru pensii este de 25% din salariul brut, asta înseamnă că aceasta se va majora de la 558 de lei (prin rotunjirea făcută de CNPP pentru suma de 557,5 lei, cât era anul trecut) la 575 de lei pe lună.
”Totodată, vă aducem la cunoştinţă faptul că, din iniţiativa casei teritoriale de pensii, toate veniturile asigurate înscrise în contractele de asigurare socială al căror nivel se situează sub nivelul minim de 2.300 lei se vor modifica, prin notificarea asiguratului”, a informat instituția.
Această majorarea a salariului minim pe economie influențează direct și sumele necesare la cumpărarea vechimii.
”De asemenea, salariul minim brut pe ţară garantat în plată de 2.300 lei se va utiliza şi în cazul contractelor de asigurare socială încheiate în baza O.U.G. nr. 163/2020 începând cu data de 13 ianuarie 2021”, anunță CNPP.
După ce salariul minim brut pe ţară a fost majorat la 2.300 de lei, rezultă o sumă minimă lunară de plată de 575 de lei, respectiv 6.900 lei pentru cumpărarea unui singur an de vechime şi 41.400 de lei pentru cumpărarea a 6 ani de vechime.
Încheierea unui contract pentru cumpărare retroactivă a vechimii pe o perioadă de maximum 6 ani, poate fi solicitată numai în perioada 28.09.2020-31.08.2021. În intervalul de 6 ani, poate fi solicitată asigurarea pentru una sau mai multe perioade de timp, continue sau disparate, mai anunță CNPP.
Sursa: Fanatik.ro