Manifestări pe 24 ianuarie, la împlinirea a 162 de ani de la Mica Unire.
Duminică, 24 ianuarie 2021, la ora 11:00, Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, și Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, vor depune câte o jerbă de flori la cavoul familiei Pisoski din Cimitirul Eternitatea, unde, potrivit istoricilor, „își doarme somnul de veci” marele revoluționar pașoptist botoșănean, Nicolae Pisoski. Cu această ocazie, istoricul col.(r) dr. Sergiu Balanovici va evoca personalitatea celui care a influențat decisiv istoria modernă a României.
„Este obligația noastră morală să ne cinstim înaintașii! De Ziua Micii Uniri, vom aduce un pios omagiu personalității lui Nicolae Pisoski, revoluționarul care a avut viziunea de a-l propune pe Alexandru Ioan Cuza drept domn al Moldovei. El a fost un revoluționar cu adevărat progresist, un unionist convins și de aceea se cuvine să-l cinstim și să-l trecem la loc de cinste în istoria neamului nostru”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Programul manifestărilor dedicate Zilei Micii Uniri
ora 11.00: Cimitirul „Eternitatea” – depunere de jerbe de flori la cavoul familiei Pisoski.
ora 12.00: Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza de pe Bulevardul „Mihai Eminescu” – depunere de coroane în acordul Imnului Eroilor
ora 15.00: Sala Casei de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoșani
– Concertul „Unire-n cuget și-n simțiri” susținut de „Rapsozii Botoșanilor”.
– vor evolua soliștii: Sofia Vicoveanca, Daniela Condurache, Laura Ștefănescu-Potoroacă, Elena Mândrescu, Petronela Rusu, Alina Huțu, Constantin Petrescu, Loredana Călin
– în deschidere, muzeograful Gheorghe Median va vorbi despre importanța istorică a zilei de 24 ianuarie
– Spectacolul va fi transmis live pe pagina de Facebook a Orchestrei „Rapsozii Botoșanilor”. Accesul publicului în sala de spectacole va fi permis doar în funcție de situația epidemiologică de la nivelul municipiului Botoșani de la acea dată și în limitele prevăzute de normele sanitare.