Doliu în învățământ după ce o cunoscută profesoară, care a fost mentor pentru mulți absolvenți din Botoșani, s-a stins din viață. Este vorba despre Simona Sandru, profesoară de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, instituția de învățământ la care au absolvit zeci de botoșăneni.
„A fi dascăl este o artă, iar doamna profesor a reprezentat pentru elevi, cadre didactice și prieteni un cumul de calități. Jovială, plăcută și conciliantă cu abilități de educator ce a lăsat amintiri frumoase în mintea și comportamentul zecilor de absolvenți care au deslușit tainele limbii franceze. Suntem alături de domnul locotenent colonel Dan Sandu și de familia îndoliată, cărora le transmitem întreaga noastră compasiune. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, este mesajul transmis de Colegiul Național.