Toate piscinele din Botoșani au fost închise în urma unor controale derulate, marți, de Inspectoratul de Poliție Județean. Măsura a fost luată pe motiv că deținătorii piscinelor ar fi încălcat prevederile Legii nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
De asemenea, trei proprietari de bazine de înot au fost amendați, fiecare cu câte 1.000 de lei, pentru că ar fi desfășurat activități în spațioi închise pe perioada stării de urgență, deși acest lucru este interzis.
Prin urmare, Poliția a sancționat Parcul de agrement de la Cornișa, obligându-l să sisteze activitatea cu publicul. De asemenea, a fost amendat Popasul Lebăda, pentru funcționarea în aceleași condiții pe perioada stării de urgență.
Totodată, proprietarul unei piscine de la Zăicești a fost sancționat pentru că era deschis pentru cursuri de înot.