Centrul de vaccinare deschis luni la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi din Botoșani oferă condiții de desfășurare a activității foarte proaste. Cadrele medicale implicate în imunizarea populației, dar și pacienții programați marți au fost nevoiți să suporte temperaturi foarte scăzute.
Pe fondul frigului puternic de afară, temperatura din sala de sport era insuportabilă, iar medicul, asistentele, registratorii au fost nevoiți să stea cu haine groase pe ei.
Pacienții au resimți cel mai tare frigul, mai ales că, pentru a putea fi vaccinați, ei au fost nevoiți să se dezbrace.
”E un frig crunt”, a spus o pacientă care s-a vaccinat, marți, la acest centru.
„Noi nu putem să spunem nimic. A fost frig. Asta e! Noi suntem obișnuiți cu sala de sport. Într/adevăr e foarte friguroasă. Ne-am îmbrăcat mai bine, dar asta e. Sper ca de mâine să fie mai cald. Am înțeles că centrala a făcut o pauză azi-noapte”, a spus un cadru medical care lucrează la acest centru de imunizare.
Întreaga logistică pentru funcționarea centrelor de vaccinare comunitară este asigurată de administrația locală, astfel încât cea care ar trebui să asigure toate condițiile din municipiul Botoșani este Primăria.