Secretarul de stat în cadrul MAI, Raed Arafat, a declarat că cei care se vaccinează împotriva COVID-19 au şansa ca la vară să meargă în concedii, în străinătate, fără a fi obligaţi să stea în carantină.
„Clar că cei care se vaccinează au şansă la vară, dacă vor să meargă în alte ţări, au şansa să meargă fără condiţionări de carantinare şi asta mult mai mari decât cei care nu sunt vaccinaţi. (…) Să vedem, din nou, decizia discuţiilor care vor fi în Comisia Europeană. Noi vrem o abordare europeană, dar unele ţări este posibil să aibă o abordare a lor pe măsuri de protecţie”, a declarat Raed Arafat la Digi24, luni seară, precizând că unele state s-ar putea să impună obligativitata vaccinării.
Arafat spune că este un semn pozitiv că lumea vrea să se vaccineze, transmite News.ro.
„Important este că faptul că vrea lumea să se vaccineze. Este un semn pozitiv. Eu sper că mulţi dintre ezitanţi să îşi schimbe părerea şi să vină şi ei la vaccin, iar dacă acum suntem limitaţi la Pfizer BioNTech, în următoarea perioadă vor veni şi dozele de la Moderna şi de la Astra Zeneca, care se pare cantitatea va fi mai importantă şi atunci clar putem creşte viteza cu care se vaccinează”, a mai declarat Arafat.