Accident cu victimă pe raza localității Crasnaleuca din comuna Coțușca județul Botoșani. O tânără de 21 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal D.C 8, pe un carosabil acoperit cu zăpadă și polei, a surprins și accidentat un pieton, în vârstă de 82 ani, care se deplasa pe aceeași direcție de mers, pe centrul părții carosabile.
Atât conducătoarea auto, cât și pietonul au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
”În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.