Zeci de polițiști au protestat, luni, din nou în fața Prefecturii Botoșani, nemulțumiți de decizia guvernanților privind înghețarea salariilor. Acțiunea a fost organizată de Sindicatul Diamantul Botosani.
Polițiștii au purtat pancarte cu mesaje, multe dintre acestea ironice la adresa guvernanților ”Ieri am fost Guvernul Cuțu/Azi suntem Guvernul Mâțu”, ”Polițiștii protestează până la capăt”
”Polițiștii se simt discriminați. Au ajuns la capătul răbdărilor. Nu mai suportăm”, s-a mai strigat în fața Prefecturii.
”În continuare suntem nemulțumiți de înghețarea salariilor. Actualul guvern ne menține la o salarizare raportată la anul 2009. Dacă în prezent, polițiștii beneficiază de chirie, iar suma pentru chirie primită de un polițist este de 400 lei și reprezintă jumătate de salariu, imaginați-vă care este salariul unui polițist: 800-900 lei. Acestea sunt salariile reale ale polițiștilor raportate la anul 2009”, a previzat vicepreședintele
Polițiștii spun că nu vor sporuri suplimentare, ci dreptul lor reglementat de Legea 153 din 2017.
”Atunci legea prevedea ca polișiștilor să le fie majorate an de an salariile cu 200-300 lei, astfel încât să ajungem din urmă și celelalte categorii bugetare. Nu se mai întâmplă acest lucru. În 2017 și 2018 am primit majorări salariale de 200-300 lei, acum s-au înghețat salariile”, a declarat Tudose Bogdan, vicepreședintele Sindicatului Diamantul Botoșani.
La muncă puturosilor si spagarilor.Sa va fie rusine pentru muncă pe care o depuneri,studii ,seriozitate si competența sunteți extraordinar de bine plătiți.Daca nu va place dati-va demisia,nu obligați pe cei care muncesc sa va tina in spate pictorilor.LA MUNCA dacă vreți să câștigării mai mult